Acte și formulare

ACTE NECESARE PENTRU AJUTORUL SOCIAL

  • Adeverință eliberată de forțele de muncă – 3 luni;
  • Adeverință administrația financiară – 3 luni;
  • Adeverință școlară – 3 luni;
  • Adeverință registru agricol – anual;
  • Cupon alocație de stat – 3 luni;
  • Copie acte identitate;
  • Copie livret de familie;
  • Copie certificate căsătorie;
  • Certificat fiscal de la taxe și impozite;
  • Acte de proprietate pe casă;
  • Copie de pe actul de asigurare pe locuință (dacă e cazul);
  • Acte de venit (cupon pensie, plasament, indemnizație handicap, adeverință salar, declarație notarială);
  • Anchetă socială;
  • Adeverință medicală dacă este persoană cu handicap accentuat sau grav, sau în gradul I sau II de invaliditate;
  • Cerere/declarație tip;
  • Dosar încopciat;

Acte necesare în vederea acordării indemnizației pentru persoana cu handicap grav

Acte necesare în vederea acordării indemnizațiilor pentru persoana cu handicap grav – gradul I cu asistent personal – în conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006:

  • cerere
  • copie C.N./B.I./C.I. al persoanei cu handicap şi/sau al reprezentantului legal al acesteia;
  • copie certificat de încadrare în grad de handicap;
  • copie hotărâre judecătorească, în situația în care persoana cu handicap a fost pusă sub interdicție și s-a instituit tutela;
  • acordul cu opțiunea indemnizație de la DGASPC Cluj;
  • cupon pensie în cazul pensionarilor;
  • dosar cu șină.

ACTE NECESARE PENTRU CONTRACT INTRETINERE

  • Cerere din partea persoanei care urmează sa fie asistată și întreținută;
  • Copie B.I./C.I. a persoanei ce urmează să fie întreținută;
  • Copie B.I./C.I. a întreținătorilor;
  • Copie de pe actul imobilului și extras de carte funciară (dar nu mai vechi de 3 luni);
  • Declarație întreținător;

Acte necesare pentru întocmirea dosarului pentru obținerea ajutorului de încălzire, acordat în baza Ordonanței de Urgență nr.70/2011 cu modificările și completările ulterioare:

  • Copie după actele de identitate pentru toți membrii familiei care locuiesc în fapt la adresa de domiciliu menționată pe cerere (cărți de identitate sau certificate de naștere pentru membrii familiei care au până în 14 ani);
  • Adeverința de salariat cu venitul net, cupon de pensie, cupon alocație de stat, cupon șomaj, sau alte acte doveditoare ale veniturilor nete din luna anterioară depunerii cererii;
  • Pentru persoanele care realizează venituri din A.F., P.F.A, S.R.L., este necesară o adeverință de venit eliberată de Administrația Finanțelor Publice Turda;
  • Certificat fiscal pentru persoanele care au vârsta peste 18 ani;
  • Adeverință de la Registru agricol;
  • Copie după talonul autoturismului;
  • După caz, alte acte doveditoare privind componența familiei;
  • Factura de gaz sau energie electrică;

Acte necesare pentru întocmirea dosarului de acordare a mesei, în baza Legii 208/1997 privind cantinele de ajutor  social:

  • Copie după actele de identitate pentru toți membrii familiei care locuiesc în fapt la adresa de domiciliu menționată pe cerere (cărți de identitate sau certificate de naștere pentru membrii familiei care au până în 14 ani);
  • Copie + original livret de familie;
  • Adeverință Registru Agricol;
  • Adeverință de la Finanțe;
  • Adeverință medicală privind starea de sănătate a tuturor membrilor/certificate de încadrare într-un grad de handicap, cupon alocație;
  • Adeverință de la școală;
  • Adeverință privind venitul pentru toți membrii familiei, cupon alocații, cupon pensie, adeverință de la Forțele de Muncă;
  • Certificat fiscal de la Impozite și Taxe;

ACTE NECESARE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE ÎNDEMNIZAȚIE PENTRU CREȘTEREA COPILULUI OUG 111/08.12.2010 HGR.52/19.01.2011, Legea 66/2016, HG 449/2016

  • Cerere tip – completată și semnată obligatoriu de ambii părinți!
  • Cartea de identitate a ambilor părinți –copie
  • Certificat de naștere copil –copie
  • Certificat de căsătorie –copie
  • Livret de familie actualizat la Starea Civila Turda – copie (inclusiv pag.1)
  • ADEVERINȚĂ TIP COMPLETATĂ DE ANGAJATOR;
  • CEREREA pt. ANGAJATOR, de solicitare a concediul de creștere a copilului (copie);
  • DECIZIA angajatorului prin care se suspenda contractul de muncă pe perioada concediului de îngrijire copil. (original)  
  • Extras de cont bancar, original, semnat și stampilat (pt. virarea banilor în cont) – pe numele titularului cererii;
  • Dosar plic;

ACTE NECESARE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE ALOCAȚIE DE STAT:

  • Cerere tip – completată și semnată obligatoriu de ambii părinți!
  • Cartea de identitate a ambilor părinți – copie
  • Certificat de naștere copil – copie
  • Certificat de căsătorie, –copie
  • Livret de familie actualizat –copie (inclusiv pag.1)
  • Declaraţie tip, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi
  • Extras de cont bancar, original, semnat și ștampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului cererii;
  • Dosar plic;
  • Sentință judecătorească (divorț, plasament, adopție) – copie, dacă este cazul

ACTE NECESARE ÎNTOCMIRII DOSARULUI PENTRU ALOCAȚIA DE STAT PENTRU COPII REPATRIAȚI SAU CEI NĂSCUȚI ÎN STRĂINĂTATE 

  • Cerere tip +Anexă– completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi!
  • Cartea de identitate a ambilor părinți – copie
  • Certificat de naștere copil – copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livret de familie românesc actualizat – copie (inclusiv pag.1)
  • ACTE DE REZIDENȚĂ ale părinților și copiilor (copie) – dacă dețin;
  • RESPINGERE DIN STRĂINĂTATE, tradusă și legalizată – că au solicitat și nu primesc bani din străinătate pentru copil
  • DECLARAȚIE NOTARIALĂ – pentru cei fără acte de rezidență în original, din care să reiasă că nu au locuit cu forme legale în străinătate și nu au realizat venituri sau că au revenit în țară definitiv;
  • Extras de cont bancar, original, semnat și stampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Adeverință școlară- dacă este cazul;
  • Dosar plic;

ACTEINDEMNIZAȚIE DE CREȘTERE A COPILULUI CU HANDICAP + ALOCAȚIA DE STAT (alocația dublă) OUG.111/08.12.2010 HGR.52/19.01.2011, Legea 66/2016, HG 449/2016                    

  • Cerere tip – completată și semnată obligatoriu de ambii părinți;
  • Cartea de identitate ale părinților – copie
  • Certificatul de naștere al copilului, – copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livretul de familie actualizat – copie – (inclusiv pag.1);
  • CEREREA pentru ANGAJATOR , de  intrare în concediul de creștere a copilului (copie);
  • DECIZIA angajatorului prin care se suspendă contractul de muncă pe perioada concediului de îngrijire a copilului (original);
  • Declarație tip STAGIU DE COTIZARE;
  • Copie certificat + hotărâre de încadrare în grad de handicap a copilului;
  • Extras de cont bancar, original, semnat și ștampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Dosar plic;

ALOCAȚIA DE STAT

  • Copie certificat + hotărâre încadrare în grad de handicap a copilului;
  • Copie certificat de naștere a copilului;
  • Copie carte de identitate a părintelui pe numele căruia se virează alocația;

ACTE NECESARE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE INDEMNIZAȚIE – STIMULENT DE INSERȚIE OUG.111/08.12.2010 HGR.52/19.01.2011, Legea 66/2016

  • Cerere tip – completata și semnata OBLIGATORIU de ambii părinți!
  • Cartea de identitate ale părinților – copie
  • Certificat de naștere al copil, original și copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livret de familie actualizat –copie- (inclusiv pag.1);
  • CERERE către ANGAJATOR, de reluare a activității, în care să fie specificată data;
  • DECIZIA angajatorului prin care aprobă reluarea activității. (ORIGINAL)
  • Declarație tip STAGIU DE COTIZARE;
  • Extras de cont bancar, original, semnat și ștampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Dosar plic;

!!! Dacă în urma efectuării concediului de creștere a copilului vă reluați activitatea la un nou loc de munca, se atașează și dovada încetării contractului/contractelor de muncă existente în momentul intrării în concediu de creștere a copilului, precum și copia noului contract de muncă, înregistrat în REVISAL. !!!

În cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente și nu sunt angajate cu contract de muncă, punctele 8, 6 și 7 se înlocuiesc cu următoarele acte:

  1. Copie autorizație de funcționare;
  2. Decizii de impunere pentru anul anterior nașterii copilului/declarație pe proprie răspundere că dovada stagiului de cotizare se află la dosarul de indemnizație;
  3. Dovada reluării activității;

ACTE – INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI  Studenți/elevi

  • Cerere tip – completată şi semnată OBLIGATORIU de ambii părinţi!
  • Cartea de identitate a ambilor părinți – copie
  • Certificat de naștere copil – copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livret de familie actualizat – copie (inclusiv pag.1);
  • Adeverință de la facultate/liceu pentru anii universitari/școlari 20…/20… respectiv 20.…/20…., care atestă faptul că solicitantul este student/elev la zi și ambii ani i-a frecventat fără întrerupere (adică 12 luni anterioare nașterii copilului) adeverințele de elev/student să conțină CNP-ul beneficiarului, numele și prenumele decanului/directorului/secretarului; se eliberează pentru a-i servi la AJPIS;
  • Declarație pe proprie răspundere, că la data solicitării indemnizației nu realizează venituri profesionale;
  • Extras de cont bancar, original, semnat i stampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Dosar plic;

ACTE INDEMNIZAȚIA DE CREȘTERE A COPILULUI – PFA

        Cerere tip – completata și semnată OBLIGATORIU de ambii părinți!

  • Cartea de identitate a ambilor părinți – copie
  • Certificat de naștere copil – copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livret de familie actualizat (inclusiv pag.1) – copie
  • Copie autorizație PFA (CUI);
  • Deciziile de impunere PLĂȚI ANTICIPATE (pe 2 ani);
  • Suspendarea autorizației în vederea intrării în concediul de creștere a copilului (Finanțe sau Registrul Comerțului);
  • Adeverință CAS/CAA cu perioada concediului de maternitate sau după caz, cu neplata acestuia (original);
  • Extras de cont bancar, original, semnat și ștampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Dosar plic;

ACTE NECESARE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE SPRIJIN LUNAR OUG.111/08.12.2010 HGR.52/19.01.2011  

  • Cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi!
  • Cartea de identitate a ambilor părinți – copie
  • Certificat de naștere copil – copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livret de familie actualizat (inclusiv pag.1) – copie
  • Certificat de încadrare în grad de handicap a titularului cererii – copie;
  • Declarație (tip) pe proprie răspundere, că la data solicitării indemnizației nu realizează venituri profesionale;
  • Extras de cont bancar, original, semnat și ștampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Dosar plic;

ACTE NECESARE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE STIMULENT DE INSERȚIE OUG.111/08.12.2010 HGR.52/19.01.2011  

  • Cerere tip – completată și semnată obligatoriu de ambii părinți!
  • Cartea de identitate a ambilor părinți – copie
  • Certificat de naștere copil – copie
  • Certificat de căsătorie, – copie
  • Livret de familie actualizat (inclusiv pag.1) – copie
  • ADEVERINȚĂ TIP COMPLETATĂ DE ANGAJATOR;
  • ADEVERINȚĂ ANGAJATOR din care rezultă data angajării și că la data solicitării stimulentului, tatăl realizează venituri supuse impozitului pe venit (dovada că nu întrerupe activitatea, ci o continuă);
  • DECLARAȚIE TIP COMPLETATĂ DE MAMĂ – nu a beneficiat de concediu de sarcina/lăuzie, întrucât nu a fost încadrată în muncă;
  • Extras de cont bancar, original, semnat și ștampilat (pentru virarea banilor în cont) – pe numele titularului de cerere;
  • Dosar plic;

Dosarul de angajare al asistentului personal:

  • cerere;
  • carnet de muncă seria …nr…;
  • copie B.I. /C.I. al asistentului, inclusiv partea cu adresa;
  • copie acte de stare civilă (certificat de căsătorie, certificat de deces, hotărâre de divorţ) pentru asistent;
  • copii acte de studii ale asistentului;
  • copie decizie pensie limită de vârstă a asistentului (dacă este cazul);
  • dosar medical individual- al asistentului;
  • cazier pentru asistent;
  • adeverinţă de la administraţia financiară pentru asistent;
  • curriculum vitae al asistentului;
  • angajament, pe propria răspundere,;
  • copie certificat de handicap;
  • copie B.I. /C.I. al persoanei cu handicap (inclusiv partea cu adresa) sau certificatul de naştere în cazul minorului;
  • ancheta socială;
  • copie decizie pensie limită de vârstă pentru bolnav (dacă este cazul);
  • acordul persoanei cu handicap, sau după caz al reprezentantului legal al acesteia ori al familiei, exprimat în scris pentru angajare. 

Acte necesare la primărie pentru emiterea dispoziției de numire curator special

pentru reprezentarea/asistarea copilului minor la încheierea unor acte juridice

  • Cerere tip;
  • Certificat de naștere minor;
  • Certificat căsătorie părinți;
  • Act identitate părinți și copil (dacă a împlinit 14 ani);
  • Certificat deces părinte (dacă este cazul);
  • Hotărâre divorț părinți (dacă este cazul);
  • Declarație tip completată și semnată de persoana care va fi numită curator;
  • Act identitate al persoanei care va fi numită curator;
  • Declarație tip completată și semnată de către minorul care a împlinit 14 ani;
  • Documente privitoare la actul juridic pentru a cărei încheiere se solicită încuviințarea (după caz-certificat de deces la succesiuni, testament, certificat moștenitor, certificat de grefă emis de Instanța Judecătorească pe rolul căreia se află înregistrat dosarul spre soluționare, act proprietate asupra bunurilor care fac obiectul contractului, antecontracte, extrase de cont, etc.);
  • Adresă emisă de Biroul Notarial din care să reiasă că a fost deschisă procedura succesorală

Notă:
– Documentele se depun în copie xerox, după verificarea conformității copiei cu originalul;
– Solicitantul va avea asupra sa documentația de mai sus în original și copie xerox.

Cerere tip pentru numirea curatorului special

în vederea reprezentării/asistării unui copil minor la încheierea unui act juridic

DOMNULE PRIMAR

Subsemnatul/a/ții_ cu domiciliul în_ telefon fix_ posesor B.I./C.I seria_ nr._ şi respectiv BI/CI seria_ nr._ solicit/ăm numirea lui_ în calitate de curator special al copilului/copiilor_ și autorizarea pentru reprezentarea /asistarea la_ (se indică actul juridic pe care îl va încheia minorul, contact de vânzare-cumpărare, donație, succesiune etc., după caz)

Încheierea actului juridic răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor, deoarece:……………………………….

Menționez că am/avem interese contrare cu copilul/copiii întrucât_ (se precizează dacă părinții sunt parte în contract, au drept de uzufruct, abitație etc.)

Alte mențiuni:_

  • Tipizatul se utilizează şi pentru reprezentarea persoanei pusă sub interdicție.

Data……………………………….

Semnătura

Domnului Primar al ……………………………………

Declarația curatorului special

DECLARAȚIE

(curator special)

Subsemnatul (a)_ cu domiciliul în_ str._ nr._ Bl._ sc._ et._ ap._ sector/jud._ posesor B.I. (C.I) seria_ nr._ eliberat de la data de_ declar că sunt de acord să fiu numit curatorul special al copilului/copiilor_ la_ (se indica actul juridic pe care îl va încheia copilul minor)

Precizez că nu am interese contrare cu copilul/copiii, deoarece nu voi fi parte în contract/sunt străin de moștenire.

Dau prezenta spre a-mi servi la numirea în calitate de curator special, la autoritatea tutelară de la Primăria …………………………..

Data:_ …………………….

Semnătura

Declarația copilului minor

DECLARAȚIE

(minor)

Subsemnatul (a)_ cu domiciliul în_  str._. nr._ bl._ sc._ et._ ap._ sector_, posesor B.I. (C.I) seria_ nr._ eliberat de_ la data de_, telefon fix_, declar că sunt de acord să se instituie curatela specială și să fiu asistat de Dl/D-na_ în calitate de (curator special) la_ (se indica actul juridic pe care îl va încheia copilul)

Dau prezenta spre a servi la numirea curatorului special, la Autoritatea Tutelară de la Primăria ……………………………….

Data:_ ……………………………….

Semnătura

 

Formular tichete grădiniță

DECLARAȚIE DE ÎNTREȚINERE PENTRU GERMANIA

CERERE – declarație ajutor social/alocație de susținere/ajutor încălzire

Cerere Prelungire Creștere Copil

Anexa 1 cerere alocație de stat

Anexa informații suplimentare UE – pentru alocația de stat(3)

Adeverință model

Model cerere ICC

Notificare delegare părintească

Model cerere delegare autoritate